Sorana Cîrstea și Ion Alexandru Țiriac formează un cuplu de aproape trei ani și sunt din ce în ce mai apropiați.
Diferența de vârstă dintre ei, de 14 ani, nu este un impediment, deoarece fiul cel mare a lui Ion Țiriac are o ținută impecabilă, fiind un împătimit al sportului, fapt care este pe placul jucătoarei de tenis.
Relația lor s-a cimentat și mai mult după ce Ion Alexandru a început să călătorească alături de Sorana, la turnee, cum o face și acum.
El a plecat în Australia, fiind prezent la Brisbane, unde românca a fost eliminată în turul 2. Sorana a fost învinsă de sportiva cehă Linda Noskova, locul 41 WTA, scor 6-4, 4-6, 6-4, după două ore şi 21 de minute.
Țiriac jr. s-a folosit de prilej pentru o partidă de surf, etalându-și corpul bine lucrat în valurile Pacificului. Cel mai probabil, Ion Țiriac va rămâne alături de Sorana până la finalul lunii, când se termină Australian Open, primul turneu al anului care începe pe 14 ianuarie la Melbourne.
Anul trecut, după ce Sorana a ajuns în sferturi la US Open, Ion Țiriac i-a dedicat acesteia un mesaj emoționant pe rețelele sociale. „28 de ani de antrenamente, peste 25 de accidentări serioase. N-a avut Crăciun, zile de naștere sau Revelion. A călătorit peste 1.000.000 de kilometri.
O viață presărată cu lacrimi, dureri, îndoieli, înfrângeri grele! Și vine un moment în călătoria ei când acest zâmbet din suflet face ca totul să merite. Ceea ce ai reușit este întârziat și pe deplin meritat!”, a scris Ion Ion Țiriac pe Instagram.
Ulterior, pe 22 septembrie, în ziua în care Țiriac Jr. a împlinit vârsta de 47 de ani, Sorana Cîrstea i-a transmis și ea un mesaj special fiului lui Ion Țiriac.
Jucătoarea de tenis a subliniat importanța pe care Alexandru Țiriac a avut-o în parcursul său din ultima vreme.
„La mulți ani, Alexandru Țiriac! Îți mulțumesc că mi-ai dat umerii tăi pe care să mă ridic și să ajung la visurile mele”, a transmis Sorana Cîrstea, la instastory.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER